image
Sursa foto: privesc.eu

Platforma DA acuză Guvernul că ar putea lăsa țara fără gaz și curent în plină iarnă: „Nu excludem acțiuni masive de protest”

Platforma DA acuză Guvernul Chicu că tratează cu iresponsabilitate criza aprovizionării cu gaz. Și asta pentru că divergențele dintre Rusia și Ucraina privind condițiile semnării unui nou contract de tranzit al gazelor nu au fost depășite, iar documentul în vigoare expiră la 31 decembrie 2019.

„În aceste circumstanțe, Republica Moldova este singura ţară din Europa care ar putea rămâne în plină iarnă fără gaze și energie electrică, lăsând sute de mii de oameni pradă gerului și întunericului”, a declarat liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a cerut în plen ministrului economiei și infrastructurii să se prezinte în Parlament cu informații exhaustive despre măsurile întreprinse în vederea depășirii unei eventuale crize. Propunerea a fost însăresponsă de majoritatea PD-PSRM.

„Până la demitearea guvernului Sandu, noi am ținut în vizor această problemă. Orice guvern responsabil trebuia să aibă 2-3 variante de rezervă. Avem văzut mișcări haotice din partea autorităților, se vede că e putred ceva la mijloc. Au rămas trei săptămâni, după care noi putem să rămânem fără energie electrică, gaz și căldură. Vedem acțiuni iresponsabile de la guvern, Dodon și majoritatea parlamenatară”, a adăugat președintele fracțiunii Platforma DA din Parlament, Alexandru Slusari.

Cei de la Platformai DA cer ca MoldovaGaz să inițieze semnarea unui contract standard de tranzit cu Ucraina până la activarea acestei opțiunii în situația în care Moldova va fi nevoită să cumpere gaze naturale din alte țari decât Rusia.

Totodată, Platforma DA solitică crearea de urgență a unei celule de criză cu implicarea factorilor de decizie din partea guvernului, sectorului energetic, experți naționali și internaționali pentru elaborarea unui plan național anticriză cu soluții clare.

„Dacă nu se va ține cont de sugestiile noastre politice, dacă guvernarea va ignora soluțiile propuse de Platforma Demnitate și Adevăr și nu va stinge criza energetică până la 1 ianuarie, lăsând țara în frig și întuneric, ne rezervăm dreptul să declanșăm acțiuni masive de protest pentru a determina demisia și tragerea la răspundere penală a tuturor decidenților vinovați”, a atenționat Andrei Năstase.

Precizăm că Igor Dodon a declarat că, indiferent de relațiile dintre Rusia și Ucraina pe subiectul tranzitului, Moldova va primi gaze din Federația Rusă și după 1 ianuarie 2020 prin trei modalități de furnizare. Pe de altă parte, guvernul Chicu a decis în regim de urgență inițierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru obținerea unui credit în vederea procurării unor cantități de gaze naturale din Ucraina sau Uniunea Europeană.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: