Clipe de groază în sectorul Buiucani al capitalei. Un mal de pământ a căzut peste mai mulți muncitori. Incidentul a avut loc pe strada Liviu Deleanu.
Asociația Forța Fermierilor solicită autorităților organizarea urgentă a dezbaterilor publice privind proiectul noului Cod Funciar.
NASA vrea să cumpere pământ de pe Lună. Este vorba despre mostre de sol lunar care vor fi colectate de companiile private care ajung pe Lună. Agenția spațială nord-americană este dispusă să plătească până la 25.000 de dolari pentru 500 de grame de sol.
Un nou incident s-a produs în această dimineață în Zona de Securitate. Reprezentanții miliției transnistrene au reținut patru persoane originare din s. Cocieri, raionul Dubăsari. Oamenii se duceau să-și lucreze pământul, amplasat până la traseul Râbnița-Tiraspol,...
Satelitul TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), aparţinând NASA, a descoperit în premieră o planetă telurică de dimensiuni apropiate Pământului, aflată la distanţa optimă faţă de steaua sa pentru ca apa să poată rămâne în stare lichidă la suprafaţă,...
Adepții teoriei „Pământului plat” reprezentau până de curând o grupare de conspiraţionişti puţin băgată în seamă. De curând, însă, mişcarea a cunoscut o creştere semnificativă a numărului de susținători, relatează CNN.
Asteroizii din apropierea Pământului se numără printre cele mai periculoase obiecte din Univers pe care agenţiile spaţiale din întreaga lume încearcă să le ţină sub observaţie, scrie descopera.ro.
O dată la 5,4 ani, cometa 46P/Wirtanen realizează o orbită completă în jurul Soarelui, moment în care este vizibilă şi pe cerul de pe Pământ. Anul acesta, ea ne vizitează la jumătatea lui decembrie, astfel că unii au denumit-o „Cometa Crăciunului”, scrie...
Cutremurul de suprafaţă cu intensitatea de 7,0 grade produs în Indonezia a ridicat Insula Lombok cu 25 de centimetri, anunţă specialişti de la Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială din SUA (NASA) şi de la Institutul Tehnologic din California,...
NASA a lansat cu succes, duminică, de la baza Cape Canaveral, din Florida, sonda Parker într-o misiune fără precedent spre Soare, în cursul căreia va încerca să afle de ce coroana astrului este mult mai fierbinte decât suprafaţa acestuia, informează AFP...
Copyright @2024 Jurnal Trust Media. Toate drepturile rezervate.