Un exemplar al unui meniu de cină servit pasagerilor de la clasa întâi de pe celebrul pachebot Titanic a fost vândut la licitaţie pentru 84.000 de lire sterline (peste 95.000 de euro), a anunţat casa Henri Aldridge Son, scrie News.ro.
Titanicul este una dintre cele mai faimoase nave din istorie, legenda din jurul acesteia fiind întreținută de către tragedia care i-a marcat voiajul inaugural, dar și de filmele artistice realizate la câteva decenii după eveniment. Această călătorie a...
Un judecător a decis săptămâna aceasta că o companie de salvare își poate duce mai departe planul de a recupera telegraful folosit la bordul Titanic pentru a trimite semnale de alarmă în timp ce se scufunda.
Epava vasului Titanic va fi protejată printr-un tratat semnat de guvernele britanic şi american, acord care împuterniceşte autorităţile să permită sau să interzică accesul ori prelevarea de artefacte, scrie News.ro.
Ultima expediţie care a fost realizată pentru a verifica Titanicul a relevat că microorganismele consumă epava.
Pentru prima oară după 14 ani, au apărut noi imagini cu epava Titanicului. Un explorator american a filmat de la bordul submarinului său resturile navei, una dintre cele mai cunoscute din istorie.
În noaptea de 14 aprilie 1912, omenirea a fost martoră a uneia dintre cele mai dramatice scufundări ale secolului XX. Nava RMS Titanic s-a scufundat după ce s-a ciocnit de un aisberg din Atlantic.
O companie din SUA vrea să transforme epava Titanicului într-o atracție turistică. Pentru doar 4.350 de dolari, curioșii pot ajunge să vadă nava scufundată în aprilie 1912, aflată la patru kilometri adâncime.
Ani de zile s-a crezut că descoperirea epavei Titanicului, în 1985, a fost un efort științific. Însă declasificarea documentelor din acea perioadă au spulberat această teorie.
Copyright @2024 Jurnal Trust Media. Toate drepturile rezervate.