Osaka (20 ani), care a urcat de pe locul 44 pe 22 în ierarhia mondială după acest succes, a avut nevoie de 70 minute de joc pentru a o învinge pe Kasatkina şi a-şi trece, astfel, în palmares primul său titlu WTA.

Jucătoarea niponă reuşise să o elimine sâmbătă, în semifinalele competiţiei californiene, pe românca Simona Halep, numărul unu mondial, în faţa căreia s-a impus şi mai rapid, cu 6-3, 6-0, după doar 64 minute de joc. Ea trecuse anterior de alţi doi foşti lideri ai clasamentului WTA, Maria Şarapova (în turul 1) şi Karolina Pliskova (în sferturile de finală).

Potrivit site-ului WTA, Naomi Osaka este prima jucătoare care cucereşte primul său titlul din carieră la Indian Wells, după slovaca Daniela Hantuchova în 2002 şi, totodată, prima care intră în posesia trofeului fără să fie cap de serie, după americanca Serena Williams (1999) şi belgianca Kim Clijsters (2005).