Sportiva, în vârstă de 29 ani, a fost aleasă de către colegii săi din echipa britanică să îndeplinească acest rol onorat, vineri, cu ocazia deschiderii celei de-a XXIII-a ediţie a Olimpiadei albe.

"Este cu adevărat extraordinar, iar ceremonia de deschidere este începutul a ceva ce ştiu de la Soci. Vor fi cele mai importante două săptămâni din viaţa mea", a spus Yarnold.

În vârstă de 29 ani, Lizzy Yarnold speră să devină prima sportivă din Marea Britanie care îşi apără titlul la Jocurile Olimpice de iarnă, cu ocazia întrecerilor care vor avea loc pe 16 şi 17 februarie.

Organizatorii sunt îngrijoraţi în legătură cu temperaturile extrem de scăzute din Coreea de Sud şi, în special, de cele aşteptate pe durata ceremoniei de deschidere de pe Stadionul Olimpic, care nu are acoperiş.

"Vreau să fac parte din echipă şi să particip la ceremonia de deschidere, indiferent de vreme. Voi încerca să ţin steagul sus cu o singură mână, în timpul ceremoniei, vom vedea", declarat Yarnold pentru BBC.

Ea a efectuat primele antrenamente pe pistă în cursul zilei de miercuri şi s-a declarat mulţumită de timpii săi, care o plasează pe locul al cincilea, imediat după compatrioata sa Laura Deas.

"Pista Alpensia este destul de diferită de cea care era atunci când am fost eu aici. Chiar este absolut perfectă, foarte tare", a mai adăugat Lizzy Yarnold, care a fost purtătoarea de drapel a delegaţiei britanice şi la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Soci, desfăşurate în urmă cu patru ani, unde a cucerit medalia de aur.