Nadal, finalist anul trecut la Melbourne, a solicitat asistenţă medicală în cel de-al patrulea set al partidei, acuzând probleme la partea superioară a piciorului drept.

Jucătorul iberic a mai rezistat apoi câteva ghemuri, înainte de a anunţa că se retrage, la scorul de 2-0 în favoarea croatului, în setul decisiv.

Cilic a reuşit 20 de aşi în acest meci şi nu mai puţin de 83 de winners.

Marin Cilic, cap de serie numărul 6, se va lupta pentru un loc în finală cu britanicul Kyle Edmund, care s-a impus cu 6-4, 3-6, 6-3, 6-4 în faţa bulgarului Grigor Dimitrov, favoritul numărul 3, într-o altă partidă disputată marţi.