Volei masculin: Campionatul European din 2019, găzduit de Belgia, Franţa, Olanda şi Slovenia

Volei masculin: Campionatul European din 2019, găzduit de Belgia, Franţa, Olanda şi Slovenia
Sursa: www.agerpres.ro Foto: poză simbol 01.09.2017 14:21
Confederaţia europeană de volei (CEV) a anunţat vineri, la Cracovia, că a ales candidatura comună depusă de Belgia, Franţa, Olanda şi Slovenia pentru găzduirea viitoarei ediţii a Campionatului European de volei masculin care va avea loc în anul 2019.

Organizarea acestui eveniment în patru ţari reprezintă o premieră în istoria voleiului, precizează Federaţia franceză de volei într-un comunicat.

Competiţia va avea loc în perioada 13-29 septembrie 2019, fiecare dintre cele patru ţări urmând să găzduiască o grupă de şase echipe, între care şi selecţionata naţională, calificată din oficiu la turneul final.

Ediţia 2017 a Campionatului European de volei masculin se desfăşoară în aceste zile în Polonia.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI