Tribunalul Federal Elveţian a confirmat decizia de anul trecut a Tribunalului de Arbitraj al Sport (TAS), care a menţinut suspendarea lui Platini, dictată în urma unei plăţi de 2 milioane de franci elveţieni, sumă primită de fostul mare fotbalist francez de la FIFA în anul 2011.

Platini, care a negat că ar fi comis vreo ilegalitate, a fost suspendat din orice activitate fotbalistică, la fel ca Sepp Blatter, fostul preşedinte al FIFA, care a aprobat acea plată.