Fotbal: Preşedintele Federaţiei spaniole, suspendat pentru un an

Fotbal: Preşedintele Federaţiei spaniole, suspendat pentru un an
Sursa: www.agerpres.ro Foto: epa 26.07.2017 15:07
Consiliul Superior al Sporturilor (CSD) l-a suspendat pentru un an pe preşedintele Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), Angel Villar, aflat în detenţie provizorie pentru bănuieli legate de deturnare de fonduri şi abuz de încredere în detrimentul federaţiei, a afirmat un purtător de cuvânt.

Suspendarea a fost decisă în cursul unei reuniuni a Comitetului Rxecutiv al CSD de la Madrid, după ce Tribunalul Administrativ Spaniol al Sportului a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Villar, preşedinte al RFEF din anul 1988.

Purtătorul de cuvânt al CSD, organism aparţinând guvernului, a precizat că decizia ar putea face obiectul unui apel.

Numele înlocuitorului său va fi cunoscut miercuri, după Adunarea Generală a Federaţiei Spaniole de Fotbal.

Angel Maria Villar a fost arestat pe 18 iulie şi plasat în detenţie, bănuit că a creat şi beneficiat, de mulţi ani, de pe urma unei largi reţele de corupţie în fotbalul spaniol. Sunt implicaţi, de asemenea, şi plasaţi în detenţie în această afacere fiul său Gorka şi Juan Padron, vicepreşedinte al RFEF.

Villar este acuzat că ar fi încurajat lideri regionali ai Federaţiei de fotbal să utilizeze bani ai RFEF pentru a-i asigura succesul în vederea realegerii ca şef al Federaţiei pentru un nou mandat.

În luna mai, Angel Maria Villar a obţinut un nou mandat în fruntea RFEF, în timp ce principalul său contracandidat a refuzat să se prezinte la alegeri, denunţând posibile nereguli.

Villar (67 ani), singurul candidat aflat în cursă, a fost reales pentru următorii patru ani cu 112 voturi pentru, 11 voturi albe şi 6 voturi nule, a precizat atunci RFEF pe site-ul său oficial.

Villar, vicepreşedinte al UEFA şi al FIFA, este şeful fotbalului spaniol din 1988 şi, de atunci, a fost permanent reales.

Există totuşi un conflict deschis între el şi preşedintele Ligii spaniole, Javier Tebas, care l-a descris pe preşedintele RFEF drept ''un senior feudal''.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI