Tenis: Şarapova, eliminată de Bouchard în turul al doilea la Madrid

Tenis: Şarapova, eliminată de Bouchard în turul al doilea la Madrid
Sursa: www.agerpres.ro Foto: ap 09.05.2017 09:49
Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, revenită recent în competiţie după o suspendare de 15 luni pentru dopaj, a fost învinsă în trei seturi, 7-5, 2-6, 6-4, de canadianca Eugenie Bouchard, luni, în turul al doilea al turneului WTA de la Madrid.
Bouchard, numărul 60 mondial, a reuşit să se impună la capătul unui meci de înaltă intensitate, care a durat 2 ore şi 52 minute, reprezentanta Canadei obţinând cu această ocazie prima sa victorie în faţa rusoaicei, pe care o criticase dur înaintea revenirii acesteia în circuitul profesionist, calificând-o drept "trişoare" şi cerând excluderea sa pe viaţă din sport.

Canadianca o va avea ca adversară în optimile de finală pe principala favorită a competiţiei din capitala Spaniei, germanca Angelique Kerber, care va urca din nou, începând de luni, în fotoliul de lider al clasamentului WTA.

Tot luni a părăsit competiţia şi daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 10, care s-a înclinat în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-2, în faţa spaniolei Carla Suarez Navarro. Wozniacki trecuse greu în primul tur de românca Monica Niculescu (7-5, 6-7, 6-4).

 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI