"Chape" s-a impus pe stadionul "Juan Encarnacion 'Pacheneco' Romero" din oraşul venezuelean Maracaibo prin golurile lui Reinaldo (min. 33) şi Luiz Antonio (min. 68), gazdele reducând din handicap prin Juan Arango (min. 78).

În urma accidentului aviatic produs pe 28 noiembrie, în apropiere de Medellin, şi-au pierdut viaţa 71 de persoane, între care şi 19 jucători de la Chapecoense. Au existat doar şase supravieţuitori, trei dintre ei fiind fotbalişti: portarul Jakson Follmann şi fundaşii Alan Ruschel şi Helio Neto. Ultimii doi au revenit între timp la antrenamente, în timp ce Follmann, căruia i-a fost amputat piciorul drept, a fost nevoit să spună adio fotbalului.

Tragedia a avut loc cu două zile înainte ca Chapecoense să dispute prima manşă a finalei Cupei Sudamericana (echivalentul Europa League), împotriva formaţiei Atletico Nacional Medellin.

La cererea clubului columbian, Chapecoense a fost desemnată ulterior câştigătoare a competiţiei, având asigurată astfel calificarea directă în actuala ediţie a Cupei Libertadores, competiţie în care echipa braziliană evoluează acum pentru prima oară în istoria sa.