Kickboxing: Superkombat revine la Romexpo cu un eveniment transmis în America

Kickboxing: Superkombat revine la Romexpo cu un eveniment transmis în America
Sursa: www.agerpres.ro Foto: agerpres.ro 28.03.2017 16:24
Prima gală Superkombat transmisă de celebrul post american CBS Sports Network va avea loc pe 7 aprilie la Pavilionul Central al complexului Romexpo din Bucureşti, a anunţat promotorul Eduard Irimia, într-un comunicat remis AGERPRES.

Gala va programa 11 meciuri, dintre care 4 eliminatorii la categoria grea pentru marea finală a anului.

Evenimentul, la care vor participa luptători din România, Elveţia, Australia, Grecia, Polonia, Spania, Marea Britanie şi Maroc, va beneficia de cea mai mare producţie de televiziune la o gală de sporturi de contact din România din ultimii 15 ani, potrivit sursei citate.

''Ca urmare a parteneriatului strategic semnat cu Five's International, cu siguranţă, la această gală vom avea parte de un standard de producţie la cel mai înalt nivel. Va depăşi Grand Prix-ul K-1 din 2010 şi tocmai de aceea am ales Romexpo. Este o mândrie că am reuşit să ducem un produs românesc să fie transmis şi în America, iar asta nu face altceva decât să ne ambiţioneze să muncim şi mai mult'', a precizat oficialul.Din program nu vor lipsi luptători români precum Sebastian Cozmâncă (ascensiunea anului 2016), Cristian Ristea, Bogdan ''Ciobanul'' Năstase, Adelin Mihăilă, Eduard Chelariu, Valentin ''Pistolarul'' Bordianu şi Dumitru Ţopai. De asemenea, va avea loc şi un meci eliminatoriu pentru titlul mondial la categoria semigrea între spaniolul Imanol Rodriguez şi elveţianul Daniel Stefanovski.

''Aici, la Romexpo, s-a născut în urmă cu şapte ani Superkombat. Am organizat ultimul Grand Prix pentru vechiul K-1 în Europa, iar imediat după aceea am decis să fondez Superkombat. Mă bucur că vom începe o nouă aventură chiar de aici, din Pavilionul Central, aceasta fiind prima gală Superkombat transmisă în America în peste 90 de milioane de case'', a precizat Eduard Irimia.

În România, gala, programată pentru 7 aprilie de la ora 20,00, va fi transmisă în direct pe Sport.ro. Biletele costă 50 de lei şi pot fi achiziţionate de pe Myticket.ro şi din magazinele Diverta.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI