''Aspectele şi soluţiile discutate vor fi prezentate vineri, 24 martie, administratorilor judiciari şi administratorului special ai ACS FC Dinamo Bucureşti, entităţi desemnate în procedura insolvenţei, care vor întreprinde, în perioada următoare, toate demersurile legale pentru îndeplinirea condiţiilor impuse de Compania Naţională de Investiţii, în conformitate cu prevederile articolului 4 la Anexa 3 'Programul Naţional de construcţii de interes public sau social' din Ordonanţa 25/2001 privind înfiinţarea CNI'', se menţionează într-un comunicat remis presei luni seara.

Stadionul Dinamo din Bucureşti, selectat pentru programul de reabilitare din cadrul proiectului EURO 2020, se afla în faţa riscului de a fi exclus din lista arenelor pentru acest proiect, a anunţat recent Federaţia Română de Fotbal.

''Apreciem acest risc având în vedere faptul că proiectul de reabilitare a stadionului este în acest moment blocat, iar până la 31 martie 2017 este necesară definitivarea listei stadioanelor propuse pentru reabilitare'', a precizat FRF.

Programul include la acest moment stadioanele Steaua, Arcul de Triumf, Rapid şi Dinamo, ultimul proiectat să fie reconstruit în totalitate, cu diverse facilităţi de practicare a sporturilor şi cu o capacitate de 20.000 de locuri, toate lucrările urmând a fi realizate de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

''Dacă pentru celelalte trei arene procedurile sunt în grafic şi se respectă termenele care permit finalizarea lucrărilor în timp util, adică vara anului 2019, situaţia stadionului Dinamo este problematică. Acest impas nu a fost întrevăzut până în toamna anului trecut, atunci când trebuia predat amplasamentul către CNI, pentru evaluare şi realizarea studiului de prefezabilitate. La acel moment a apărut problema contractului de închiriere pe perioadă nedeterminată a bazei sportive către AFC Dinamo Bucureşti, aflată în insolvenţă, al cărei deţinător este Nicolae Badea şi care este în administrarea Tempus Grup IPURL Bucureşti'', a menţionat FRF. 

Contractul de închiriere către AFC Dinamo Bucureşti a fost încheiat în 2012 (contractul numărul 2.640) cu deţinătorul bazei sportive, CS Dinamo Bucureşti, clubul sportiv al Ministerului de Interne. Această închiriere a fost posibilă în urma trecerii stadionului şi a mai multor anexe din patrimoniul public în patrimoniul privat al Statului, în anul 2000, prin HG 1086/2000. Prin HG 207/2002, Guvernul a permis închirierea sau intrarea în asociere cu AFC Dinamo pentru exploatarea bazei sportive, explică în continuare comunicatul FRF.

Din 2000 până în prezent, situaţia a rămas neschimbată în privinţa situaţiei juridice a bazei sportive Dinamo, iar în toţi aceşti ani, mai mulţi acţionari au făcut diverse investiţii în baza sportivă, printre care montarea lojelor oficiale, a copertinei, demararea lucărilor de extindere a tribunelor prin introducerea unor piloni în zona dinspre Spitalul Floreasca etc.

''CS Dinamo este unui dintre creditorii AFC Dinamo, care s-a înscris la masa credală în urma restanţelor pe care le are clubul la plata taxei lunare de închiriere a bazei sportive. Solicitările adresate către CS Dinamo din partea autorităţilor competente pentru eliberarea stadionului de sarcinile contractuale au rămas până acum fără rezultat, ceea ce a împiedicat şi împiedică CNI să parcursă procedurile necesare: evaluare, studiu de prefezabilitate, alegere soluţie tehnică, studiu de fezabilitate, licitaţie pentru proiect şi pentru execuţie, demararea lucrărilor efective'', precizează FRF.

Pe 27 februarie, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, declara că este posibil ca Stadionul Dinamo să nu intre în planul de modernizare pentru organizarea în România a 
la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.