Tenis: Julia Goerges a câştigat turneul WTA Elite Trophy

Tenis: Julia Goerges a câştigat turneul WTA Elite Trophy
Sursa: www.agerpres.ro Foto: xinhua.net 05.11.2017 16:20
Jucătoarea germană de tenis Julia Goerges a câştigat turneul WTA Elite Trophy, duminică, la Zhuhai (China), după ce a învins-o în finală pe CoCo Vandeweghe (SUA), cu 7-5, 6-1.

Goerges (29 ani, 18 WTA), finalistă anul acesta la Bucureşti, s-a impus după o oră şi 20 de minute în ultimul act al turneului de 2,2 milioane de dolari. Vandeweghe, a doua favorită, a condus cu 5-2 în primul set, însă Goerges a reuşit o revenire formidabilă, câştigând cu 7-5. Americanca a câştigat doar un ghem din ultimele 12 şi a pierdut meciul.

Germanca are acum 3-2 în meciurile directe cu Vandeweghe (25 ani, 12 WTA), care învinsese în ultima confruntare, anul acesta, în Fed Cup (6-3, 3-1, abandon Goerges).

Vandeweghe va termina anul pe locul 10 în clasamentul mondial, cea mai bună clasare a sa. De asemenea, Goerges va ocupa cel mai bun loc al carierei, 14, după ce în martie 2012 a fost 15 WTA.

Goerges a pierdut trei finale în 2017, la Mallorca, Bucureşti şi Washington, câştigând un titlu la Moscova şi încheind anul cu nouă victorii consecutive.

WTA Elite Trophy a reunit cele mai bune 12 jucătoare din clasamentul WTA Race care nu s-au calificat la Turneul Campioanelor de la Singapore, împărţite în patru grupe de câte trei sportive: Azalea, Bougainvillea, Camelia şi Trandafir.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI