Schiorul francez David Poisson a murit după ce a pierdut unul dintre schiuri şi s-a lovit de un copac

Schiorul francez David Poisson a murit după ce a pierdut unul dintre schiuri şi s-a lovit de un copac
Sursa: www.agerpres.ro Foto: epa 14.11.2017 15:04
Schiorul francez David Poisson a murit pe loc, după ce a pierdut unul dintre schiuri şi a lovit un copac, în timp ce se antrena pentru proba de coborâre în staţiunea canadiană Nakiska, conform mai multor surse concordante, citate de AFP.

"Când am ajuns la faţa locului, am preluat această persoană şi am constatat decesul acesteia", a explicat purtătorul de cuvânt al paramedicilor, Adam Loria, citat de presa canadiană.

Poisson a ieşit de pe pârtie către finalul traseului, a pierdut unul dintre schiuri şi a trecut prin plasa de securitate, înainte de a se lovi de un copac, a declarat pentru AFP un membru al staff-ului echipei de schi alpin a Italiei, care se antrenează de asemenea la Nakiska.

Pârtiile de la Nakiska, staţiune care a găzduit probele de schi alpin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Calgary (1988), sunt trasate în pădure.

Numeroase echipe naţionale vin să se pregătească aici, de aproximativ 20 de ani, înaintea probelor de de viteză de la Lake Louise, staţiune aflată în apropiere şi care găzduieşte una dintre etapele Cupei Mondiale de schi alpin.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI