Astfel, acest domeniu începe să incite pe cei dispuşi să contribuie la dezvoltarea sporturilor cu motor din republică.

Vice-preşedintele Jeep Trial Cross, Nicolae Carp şi pilotul Vadim Cvasiuc,au declarat că în Moldova, la Orhei, va fi construit un Complex Sportiv Auto, unde se vor putea organiza cinci competiţii diferite în domeniul motor-sportului, între care karting, formula 3 şi altele.

Programul curselor Jeep Trial Cross cuprinde şase etape în anul 2015. După debutul sezonului înregistrat la Făgureni, urmează  fazele a doua şi a treia, care se vor desfăşura pe 5 aprilie şi 24 mai, în raionul Criuleni, respectiv municipiul Chişinău.

Cea de-a patra etapă va avea loc tocmai în toamnă, pe 20 septembrie, cursă disputată la Soroca. Pe 18 octombrie, cea de-a cincea rundă va fi susţinută pe traseul din Orhei.

Cursele care vor marca finalul sezonului se vor derula pe 15 noiembrie, lângă satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni.