Moldoveanul, în runda de debut a calificărilor l-a avut drept adversar pe belgianul Niels Desein, clasat pe treapta 204 a ierarhiei internaţionale. Sportivul nostru nu a avut mari emoţii, învingând cu 6-3, 6-2.

Competiţia de la Melbourne va avea loc în perioada 19 ianuarie-1 februarie.

Turneul se desfăşoară începând cu 1905. Iniţial, concursul se petrecea la Complexul  Kooyong, din Melbourne, cu suprafaţa de iarbă, ulterior evenimentul a fost găzduit de complexul „Melbourne Park”, unde suprafaţa de joc este Rebound Ace (ciment şi asfalt acoperit cu cauciuc şi fibră de sticlă).

În ediţiile precedente din  2012 şi 2013 ale turneului Australian Open, Albot a ajuns până în turul doi al calificărilor.