Trei persoane au fost reţinute de ofiţerii CNA într-un dosar de trafic de influenţă. Acestea sunt bănuite că ar fi extorcat, de la ruda unui inculpat, 20.000 de euro pentru a-l scăpa de dosar penal.
Potrivit denunţătorului, cele trei persoane, printre care un fost poliţist, s-ar fi prezentat ca persoane influente din cadrul FSB şi altor servicii secrete şi i-ar fi promis că îi pot soluţiona rudei lui un dosar, în care aceasta era cercetată pentru trafic de heroină. Pentru serviciile acestora, denunţătorul le-a transmis 20.000 de euro.
În prezent, cei trei sunt reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.