Reprezentanţii Primăriei au anunţat că au fost scoase suplimentar 302 de troleibuze şi 97 de autobuze. 

Pe tot parcursul nopţii, ÎM Regia „Exdrupo” a intervenit, cu 49 de autospeciale, la curăţarea străzilor şi a împrăştiat material antiderapant. S-a acţionat, prioritar, pe străzile principale, pe arterele pe care circulă transportul public şi pe căile de acces către suburbii.

În acelaşi timp, începând cu ora 4:00, Regia locativ-comunală intervine cu 42 de utilaje şi cu peste 400 de muncitori la curăţarea căilor de acces în cartiere, a trotuarelor şi a staţiilor de aşteptare a transportului public.

În cadrul şedinţei Comisiei situaţii excepţionale s-a decis instituirea unei celule de criză la nivelul municipiului Chişinău, care va monitoriza situaţia în oraş şi va informa, din 3 în 3 ore, despre starea lucrurilor din teritoriu.