Din toamna anului trecut, responsabili din educaţie se laudă cu un sistem nou de înregistrare online a copiilor în grădiniţele din capitală, la care s-a lucrat mai bine de patru ani, însă acesta nu funcţionează, stârnind nemulţumiri nu doar în rândul părinţilor. „M-am înregistrat în luna septembrie, însă nu am primit nicio confirmare. La sfârşitul anului trecut, acel sistem nu mai funcţiona, dar locuri la grădiniţa din sectorul nostru nu sunt şi nimeni nu ştie când vor fi”, se plânge Irina, mamă din Chişinău. Pe 4 ianuarie, şefa interimară a DGETS, Viorica Negrei, a emis un ordin prin care anunţa că, din 2.01.2018, copiii vor fi înmatriculaţi de către directorii de grădiniţe, fără a menţiona noul sistem online de înregistrare.

Iar după nemulţumirile părinţilor de pe reţelele sociale, pe 5 ianuarie, Negrei a emis un alt ordin în care a inclus sistemul nefuncţional de înregistrare online, iar într-un comunicat de presă a specificat că abia în ianuarie vor fi procesate toate cererile depuse şi vor fi afişate locurile vacante. Din cele 262 de cereri înregistrate de la 1 septembrie 2017, de când a fost lansat sistemul online, nicio cerere nu a fost acceptată. Astfel, egradinita.md include doar cele 130 de grădiniţe din oraş, nu şi cele din suburbii. În evidenţă pentru înscrierea la grădiniţă sunt circa 20 de mii de copii, care urmează să ajungă în instituţiile preşcolare până în anul 2019.

37.500 de copii sunt înscrişi în prezent în grădiniţe, dintre care 33.000 au sub trei ani. În mun. Chişinău, sunt 159 de instituţii de învăţământ preşcolar, 131 dintre care sunt în capitală şi 28 – în suburbii. De înscrierile la grădiniţele din suburbii e responsabilă administraţia publică locală.

DGETS se contrazice şi favorizează corupţia

Pentru a exclude orice formă de corupţie, în 2016 DGETS a emis un comunicat de presă în care anunţa că trimiterile se eliberează numai de către comisiile municipale ale DGETS, fără implicarea, înţelegerea prealabilă cu conducătorii instituţiilor de învăţământ preşcolar, pentru a exclude factorul corupţiei. Însă se pare că cei de la direcţie încălcă propriile ordine şi de la începutul acestui an le permit directorilor de instituţii preşcolare să înmatriculeze copiii la grădiniţe.

Continuarea citiţi în Jurnal de Chişinău