Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul de Interne, în urma modificării procedurii de achitare, codul din 16 cifre destinat achitărilor online va fi exclus din citaţia expediată de CUMCT, iar persoanele nu vor avea posibilitatea de a achita amenzile în baza rapoartelor electronice de constatare a contravenţiilor din domeniul circulaţiei rutiere.

Doar până la 7 august, în adresa posesorilor de autovehicule care au comis contravenţii, fixate prin intermediul sistemului de supraveghere video, vor fi expediate citaţiile menţionate care conţin codul de bare din 16 cifre ce permite efectuarea achitărilor în baza acestora, respectiv persoanele vizate pot achita amenzile prevăzute, transmite IPN.

Ulterior, persoanele care vor fi informate despre încălcările înregistrate de sistemul de monitorizare video a traficului, prin scrisorile care nu vor mai avea în conţinut codul de bare din 16 cifre, urmează a se prezenta la CUMCT al INP sau la Inspectoratele de poliţie teritoriale, în raza de domiciliu al contravenientului, pentru a fi întocmit procesul verbal cu privire la contravenţie în conformitate cu prevederile Codului contravenţional, în temeiul căruia, ulterior poate fi efectuată achitarea.

Alina Zbancă, ofiţerul de presă al Ministerului Afacerilor Interne, a precizat pentru IPN că un raport de audit al Curţii de Conturi a arătat că scrisoarea pe care o primeau şoferii, cu codul de bare din 16 cifre, cu care puteau achita amenzile la bancă, online sau terminale, nu avea valoare juridică şi era nevoie de exclus această practică.

Şoferii vor primi din 7 august o înştiinţare prin care li se va comunica despre încălcarea comisă, apoi vor merge la Inspectoratul de Poliţie din raza domiciliului sau la CUMCT, unde li se va întocmi un proces verbal şi doar în baza acestui document îşi şoferii vor putea plăti amenda. Alina Zbancă spune că urmează să fie stabilit un nou mecanism prin care şoferii să aibă posibilitatea achitării online a amenzilor. „O să fie greu nu doar pentru conducătorii auto, pentru că vor avea mai puţine soluţii pentru achitarea amenzilor, dar şi pentru poliţişti, că vor avea un volum mai mare de lucru”, a spus Alina Zbancă.

În cazul şoferilor care nu vor merge cu înştiinţarea primită la CUMCT, se va proceda conform legislaţiei privind eschivarea de achitarea amenzilor. De la primirea înştiinţării, conducătorii auto vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a merge şi a întocmi procesul verbal. Dacă vor achita amenda în 72 de ore, vor plăti doar jumătate din ea.