Potrivit scenariului, echipajul unui vehicul blindat de recunoaştere şi patrulare BRDM-2 a primit sarcina să cerceteze terenul şi descopere inamicul convenţional. Acesta a primit informaţii cu privire la prezenţa unui grup de 15 diversionişti, care s-ar fi ascuns în pădure. Militarii ruşi au primit ordin să forţeze râul, pentru a debarca pe celălalt mal, în luptă intrând şi transportoare blindate BTR-70.

Agenţia oficială de la Tiraspol, citată de Radio Chişinău, menţionează că „ostaşii au dat dovadă de operativitate, forţă, experienţă şi abilităţile necesare pentru a finaliza cu succes sarcinile primite. Ţinta a fost atinsă iar formaţiunile armate ilegale ale inamicului - lichidate”.

Aplicaţiile au fost urmărite de numeroşi spectatori civili, care i-au întâmpinat la final pe militarii ruşi pe mal, cu flori, „ca pe nişte învingători”, scrie presa transnistreană.

Amintim că delegaţia moldovenească în Comisia Unificată de Control şi-a exprimat zilele trecută îngrijorarea în legătură cu pregătirile pentru desfăşurarea neautorizată a unor exerciţii militare ce prevăd forţarea râului Nistru, care ar putea genera noi tensiuni în Zona de Securitate.

Exerciţii similare, cu implicarea tehnicii blindate care a forţat Nistrul, au fost organizate de GOTR şi anul trecut, sub pretextul prevenirii unor pretinse „ameninţări teroriste”.