Se întâmpla la doar câteva zile după ce o lume întreagă a asistat la tentativa eşuată de lovitură de stat de la Moscova, care avea să devină însă, în cele din urmă, începutul sfârşitului Uniunii Sovietice.

Urmând exemplul altor republici, ţara noastră a adoptat Declaraţia de Independenţă şi a încetat să mai fie controlată de Kremlin.

Sute de mii de oameni s-au adunat pe 27 august 1991 în centrul Chişinăului. Rând pe rând, în faţa mulţimii au ieşit fruntaşii mişcării de renaştere naţională. De pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale răsunau celebrele melodii interpretate de Ion şi Doina Aldea Teodorovici.

România a recunoscut independenţa Republicii Moldova în aceeaşi zi.

Pe parcursul zilei de astăzi vor fi organizate o serie de evenimente cultural-artistice la Chişinău şi în raioanele ţării.

Sărbătoarea va începe, tradiţional, cu depuneri de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la Complexul memorial „Eternitate".

În inima Capitalei, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, va avea loc un program cultural-artistic, susţinut de interpreţi de muzică populară, fanfare şi ansambluri folclorice, colective de dansuri populare.

În scenă vor evolua ansamblurile „Joc”, „Mărţişor”, orchestra „Fluieraş”, orchestra Academiei de Muzică „Big Jazz Orchestra”, orchestra fraţilor Advahov şi alte colective artistice.

Concertul se va încheia cu un recital de muzică uşoară al interpreţilor autohtoni şi de peste hotare.

 De asemenea, 20 de colective artistice de amatori vor defila într-o paradă a portului popular, prezentând varietatea costumului popular naţional, iar meşterii populari îşi vor expune creaţiile în cadrul unui târg.