Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria. Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălţat la cer pe o căruţă de foc trasă de cai.

Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfântul Ilie, agricultorii nu muncesc, întrucât se spune că prorocul trimite pe pământ grindină şi fulgere, iar cei care se încumetă să lucreze sunt pedepsiţi.

Potrivit statisticilor, în Moldova peste 17 mii de bărbaţi poartă numele Ilie sau Ilia şi aproape 1.500 de femei se numesc Ilinca.