În raionul Cahul, tularemia a fost diagnosticată la un vânător şi un pescar – ambii au pescuit în lunca Prutului, în regiunea staţiei de epurare a apelor reziduale. Specialiştii au constatat că persoanele afectate au observat prezenţa în apă a lipitorilor şi ţânţarilor, iar pescuind au suferit diferite leziuni ale membrelor inferioare şi superioare – leziunile servind şi posibila cale de pătrundere a agentului cauzal al tularemiei.

Semnele clinice specifice ale tularemie au apărut peste cinci zile: slăbiciuni, frisoane, febră – 38-39oC; la un bolnav au apărut leziuni ale pielii localizate la picioare şi mâini care ulterior s-au transformat în ulcere. Astfel, tularemia, forma ulcero-ganglionară a fost diagnosticată după semnele clinice specifice bolii şi confirmată prin rezultate de laborator, iar după administrarea tratamentului respectiv bolnavii au fost externaţi în stare satisfăcătoare.

Tularemia şi leptospiroza fac parte din grupa infecţiilor extrem de contagioase cu focalitate naturală – la care sursele de infecţie sunt diferite rozătoare, precum şi vectorii transmiţători precum căpuşele, ţânţarii ce convieţuiesc în diferite biotopuri, unde accidental se pot molipsi şi oamenii.

Tularemia este o boală infecţioasă, manifestată prin afectarea sistemului limfatic şi formarea buboanelor la locul de pătrundere a microbului în organism, iar drept sursă de infecţie pot fi diferite rozătoare, precum ondatrele, şobolanii de apă, şoarecii şi iepurii. Transmiterea agentului cauzal al infecţiei se poate produce prin contactul direct cu aceste rozătoare, la scăldat, pescuit în bazine de apă neautorizate, folosirea apei şi produselor alimentare contaminate de rozătoare, cărnii de iepure, ondatră prelucrată termic insuficient, la efectuarea diferitor lucrări de colectare, sortare a grăunţoaselor, legumelor, de asemenea prin muşcături de căpuşe, tăuni, ţânţari. Pronosticul acestei maladii frecvent este decesul bolnavului.

În mare măsură, prin căile şi factorii de molipsire comuni pentru tularemie şi leptospiroză, măsurile de profilaxie, a acestor maladii extrem de contagioase şi periculoase pentru viaţa, sunt focusate pe asigurarea protecţiei bazinelor de apă de impurificări de la obiectivele animaliere, a surselor de apă potabilă şi a alimentelor de accesul rozătoarelor, evitatul scăldatului, pescuitului în bazinele ne autorizate în acest scop, amenajarea izvoarelor şi fântânilor de câmp, operarea cositului ierburilor şi altor lucrări de acest gen în încălţăminte de protecţie.