Poliţist prins beat la volan pe străzile din Vadul lui Vodă; Omul legii ar fi fost în afara orelor de lucru

Poliţist prins beat la volan pe străzile din Vadul lui Vodă; Omul legii ar fi fost în afara orelor de lucru
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 31.07.2017 10:01
Un poliţist a fost prins în stare de ebrietate în timp ce se era la volan. S-a întâmplat duminică, 30 iulie, în oraşul Vadul lui Vodă. Omul legii s-ar fi aflat în afara orelor de serviciu.

Potrivit poliţiei, cazul a fost documentat de un angajat al Inspectoratului de Poliţie al sectorului Ciocana, care se afla la postul de poliţie din Vadul lui Vodă.

Acesta s-a apropiat de un automobil parcat pe marginea drumului pentru a documenta şoferul, întrucât ar fi suspectat că este în stare de ebrietate. 

A fost iniţiat un proces penal, pentru a stabili cu exactitate circumstanţele acestui caz. Totodată, probele acumulate de către ofiţerul de sector la faţa locului urmează să ajungă la Procuratură pentru a desfăşura ulterior acţiunile de urmărire penală conform competenţei.

Direcţia Inspectare Efectiv din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei va desfăşura o anchetă internă de serviciu, pentru a da apreciere comportamentului poliţistului în afara orelor de lucru, sub aspectul Codului de etică şi deontologie al poliţistului.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI