Astfel, în perioada derulării lucrărilor de reconstrucţie, unităţile de transport din categoriile specificate vor fi redirecţionate spre punctul de trecere „Tudora”.

Punctul de trecere Palanca va rămâne funcţional pentru autoturismele cu capacitatea de încărcare ce nu depăşeşte 3,5 tone, dar şi pentru microbuzele cu până la 22 de locuri, în acest sens fiind amenajat un punct de trecere temporar.

Extinderea şi modernizarea punctului de trecere Palanca este realizată în cadrul proiectului „Construcţia punctului de trecere Palanca pentru organizarea controlului comun pe teritoriul Republicii Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în RM.