Bebeluşul unei moldovence, la un pas de a fi răpit dintr-o maternitate din Milano

Bebeluşul unei moldovence, la un pas de a fi răpit dintr-o maternitate din Milano
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 11.07.2017 15:54
Sperietură zdravănă pentru o proaspătă mămică din Republica Moldova, stabilită în Italia. Copilul acesteia a fost cât pe ce să fie răpit chiar de lângă ea, în timp ce era internată într-o maternitate din Milano. 

Jurnaliştii italieni scriu că o femeie originară din Ecuador a intrat în salonul în care se afla tânăra din Moldova împreună cu micuţa ei şi s-a prezentat drept asistentă medicală. Ea a anunţat-o că va lua nou-născutul pentru nişte controale.

Moldoveanca a intuit însă că ceva nu este în regulă şi a anunţat imediat personalul medical. În scurt timp, mai multe asistente au reuşit să o oprească pe făptaşă şi să recupereze bebeluşul.

Femeia în vârstă de 33 de ani a fost încătuşată, fiind acuzată de tentativă de răpire. Potrivit presei locale, ea se afla în spital în urma unui avort spontan.
 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI