„De ce atunci dvs aţi alocat din fondul ecologic 28 milioane de lei ca să faceţi staţie de aşteptare din lemn pentru tomberoane, acest proiect gestionat de fratele dvs care e şef-adjunct al direcţiei locativ-comunale? Trebuia să vă concentraţi pe faptul că nu avem unde depozita, dar nu să facem staţii de aşteptare să cheltuim aiurea 28 milioane de lei.”, a declarat Oleg Cernei, fost consilier municipal PL.

„S-au făcut toate verificările şi nu există absolut nicio problemă legat de necesitatea imperioasă a acestui proiect, pentru că municipalitatea Chişinău are atâtea probleme inclusiv de mediu, încât nici 20 de bugete ale fondului ecologic nu ar ajunge. S-a ales acest proiect pentru că este extrem de necesar pentru municipiul Chişinău”, a spus Valeriu Munteanu, vicepreşedintele Partidului Liberal, fost ministru al Mediului.

„Ai ajuns şi tu la coşul de gunoi împreună cu moşul Ghimpu şi acum te dai mare erou. Aţi avut doi miniştri ai mediului care n-au făcut nici cât e negru sub unghie vizavi de problema gunoiştii de la Ţânţăreni şi Bubuieci. Fratele dumitale de la SIS vice-director, un frate la direcţia locativ comunală responsabil de toate proiectele: cu termoizolarea, cu proiectul de 28 mln pe care dumitale i le-ai dat şi nu te fă mare pufos”, a comentat Oleg Cernei.

Invitaţii din studio au polemizat şi pe seama compensaţiei de 10 milioane de lei pe care primarul capitalei le-ar fi promis-o localnicilor din Bubuieci. În timp ce socialiştii susţin că banii aşa şi n-au fost prevăzuţi, ceilalţi vorbitori au constatat că suma figurează în proiectul bugetului municipal, doar că nu a fost încă oferită.

La rândul său, jurnalistul Dorin Scobioală afirmă că protestele locuitorilor comunei Bubuieci sunt îndreptăţite, iar responsabilitatea în acest caz le revine doar autorităţilor.

„Mi se pare ciudat faptul că noi discutăm acum soluţii pentru mutarea gunoiului de la Bubuieci la Ţânţăreni sau invers, în funcţie de care dintre aceşti oameni o să-şi apere drepturile, când de fapt problema este alta. Problema este că timp de câţiva zeci de ani nu s-a identificat o altă soluţie. De ani de zile nu facem decât să aruncăm gunoiul nostru peste gardul vecinului. Suntem bucuroşi că la noi sub uşă e curat şi nu ne pasă că în acele localităţi rata mortalităţii de cancer este mai mare decât media pe ţară”, a spus jurnalistul Dorin Scobioală.

Într-o intervenţie telefonică, viceprimarul capitalei Nistor Grozavu a precizat că autorităţile sunt în căutarea unui nou loc pentru depozitarea deşeurilor. Acum mai bine de două luni, şi Dorin Chirtoacă a anunţat că Primăria este gata să ofere 10 milioane de lei pe an în acest scop, dar încercarea autorităţilor de a depista un teren pentru amenajarea altei rampe de gunoi a eşuat.