Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la trei ani de închisoare.

Amintim că, săptămâna trecută, comercianţii care îşi vând produsele neautorizat în apropierea Pieţei Centrale s-au luat la harţă cu poliţiştii şi carabinierii, după ce au fost siliţi să-şi ridice tarabele. Întrucât vânzătorii s-au împotrivit, o bună parte din marfă a fost luată forţat, aşa că s-a ajuns la îmbrânceli şi chiar ciocniri.