Protestatarii pledează împotriva trecerii la sistemul mixt de vot şi cer o viaţa decentă acasă.

Cele mai multe reproşuri au fost la adresa şefului PD, dar şi a preşedintelui ţării.

Unii au venit la protest împreună cu toată familia.

Iar alţii s-au deplasat în scaune cu rotile.

Nu au fost indiferenţi nici mai mulţi conaţionali stabiliţi peste hotare.

În mulţime şi-a făcut loc şi o doamnă echipată cu o ...furcă.

Manifestaţia nu a trecut fără incidente. Printre protestatari au apărut la un moment dat şi provocatori.

Reprezentanţii guvernării nu au comentat deocamdată manifestaţia, iar şeful PD nu a răspuns la telefon.

Precedentul protest de amploare a fost organizat în faţa legislativului pe 14 mai, după ce deputaţii PD, PSRM şi cei din grupul Leancă au aprobat în prima lectură introducerea sistemului electoral mixt. Iniţiativa a fost votată în grabă şi cu încălcarea procedurilor regulamentare. Ulterior, proiectul a fost trimis spre expertizare Comisiei de la Veneţia.

Săptămâna trecută, Agenţia Reuters a publicat concluziile comisiei, care consideră drept inoportună modificarea sistemului de vot. Astfel, deşi iniţial preşedintele Parlamentului spunea că documentul va fi adoptat în lectură finală abia după prezentarea raportului Comisiei de la Veneţia, după publicarea concluziilor în presa străină, Andrian Candu a declarat că schimbarea sistemului electoral este decizia suverană a ţării.