Interviu cu scriitoarea Tatiana Ţîbuleac: „Scriu când simt că nu mai pot ţine povestea în mine”

Interviu cu scriitoarea Tatiana Ţîbuleac: „Scriu când simt că nu mai pot ţine povestea în mine”
Sursa: www.jc.md Foto: http://literaturapetocuri.ro 18.05.2017 20:33
Între 16 şi 19 mai, la Chişinău, Cahul şi Bălţi, se desfăşoară Zilele Literaturii Române, ediţia III. Evenimentul cuprinde conferinţe, lecturi publice, sesiuni de autografe şi dezbateri la care participă: Eli Bădică, Dan Coman, Alex Cosmescu, Ana Donţu, Paula Erizanu, Vasile Ernu, Iulian Fruntaşu, Em. Galaicu-Păun, Florin Lăzărescu, Alexandru Matei, Alina Purcaru, Maria Şleahtiţchi, Tatiana Ţîbuleac, Lucia Ţurcanu, Radu Vancu. Vă propunem un interviu cu scriitoarea Tatiana Ţîbuleac, considerată o revelaţie în literatura română modernă.

 – Dragă Tatiana Ţîbuleac, felicitări pentru cartea „Vara în care mama a avut ochii verzi” (Editura Cartier)! Demult visai să scrii un roman? Elevă fiind, îţi doreai să ajungi romancieră?

Elevă fiind, îmi doream un singur lucru: să trec de examenul la matematică. Matematica a fost coşmarul copilăriei mele. La scris nu m-am gândit niciodată în serios, dar am ştiut mereu că meseria mea va fi legată de scris. Mi-ar plăcea să spun că a fost un scop în sine, mai degrabă însă a fost o alegere nevoită – alte materii nu-mi plăceau. Decizia de a face jurnalism i-a cam întristat pe părinţii mei, mai ales pe tata, care mă vedea medic şi insista mereu pe engleză.

 – Care sunt romanele de căpătâi pentru tine?

Romanele de căpătâi se mai schimbă, deşi e drept că port prin viaţă nişte cărţi care se ţin de mine. În adolescenţă eram înnebunită după romanele poliţiste – cred că am citit de o mie de ori fiecare carte a Agathei Christie, dar şi multă literatură fantastică. Îmi amintesc că atunci când am terminat de citit „Planeta Maimuţelor” de Pierre Boulle, am băut un borcan de compot din piersici ca să mă liniştesc – simţeam că îmi explodează capul de atâtea gânduri şi dorinţe. Apoi, pe la 15 ani, am dat de Salinger cu „De veghe în lanul de secară” şi am intrat într-o altă dimensiune. Preferaţii mei din toate timpurile sunt Cehov, Marquez şi Gogol. La ei revin mereu.

– Scrii în transă? Ai anumite ore mai productive? Unde se află copiii în timp ce scrii?

Scriu când simt că nu mai pot ţine povestea în mine, însă nu idealizez scrisul. Pot scrie oriunde şi chiar scriu oriunde. Când erau copiii mai mici, eram şi eu mai disciplinată. Scriam cu ei pe cap şi scriam mai mult. Acum, când ei sunt la grădiniţă, scriu mai puţin şi mai greu.

– Scrii doar în limba română? Este o alegere principială a ta?

Lucrez în engleză şi în rusă, limbi pe care le vorbesc destul de bine, însă de scris scriu doar în română. Este limba pe care o simt cel mai bine şi în care nu trebuie să revin la texte. Am încercat să scriu în rusă, însă, deşi am gânduri şi fraze, nu am dexteritate. Deocamdată rămân la română.

– Cum se apropie de limba română copiii tăi, soţul, familia soţului?

Ca de un arici – cu grijă, cu mare grijă. Alexandru şi Sofia vorbesc româna când vor ceva material de la mine – bomboane sau vreun joc nou. Tim, pentru că ştie rusa şi ucraineana, scapă mai uşor în comunicarea cu părinţii mei. În schimb socrii mei au început să înveţe limba română la 70 de ani, doar ca să poată citi ce scriu eu. Iar soacra a devenit chiar foarte bună la română.

– Ai putea scrie în orice colţ al lumii?

Asta fac de fapt.

Citiţi interviul integral în Jurnal de Chişinău

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI