Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de ieri, în cartierul Arcella din Padova. Presa italiană scrie că tânărul se afla în arest la domiciliu, fiind anchetat pentru furt. Acesta locuia împreună cu mama sa în vârstă de 53 de ani.

Potrivit leggo.it, s-a întâmplat după ce între cei doi s-ar fi iscat o ceartă. Înfuriat tânărul a luat un cuţit şi şi-a înjunghiat mama cu peste 50 de lovituri. Apoi, tot cu acelaşi cuţit şi-a tăiat venele şi s-a înjunghiat în regiunea gâtului după care s-a aruncat de la etajul trei.

Tânărul a fost găsit de vecini, care au şi chemat ambulanţa. Medicii însă nu au mai putut să-l salveze.