– Dragă Maria, când te-ai hotărât să pleci din Moldova? Cu ce dificultăţi de adaptare la spaţiul social, cultural din Franţa te-ai confruntat?

Probabil, ar trebui să spun din capul locului că, dintotdeauna am perceput fenomenul emigrării, oricare ar fi motivul – la studii ori la muncă, ca pe o etapă de formare în parcursul unei persoane. Pornind de la această abordare, încă din anii de adolescenţă ştiam că într-o zi voi pleca şi eu, îmi doream să cunosc noi orizonturi culturale. La şcoală, îmi plăcea franceza, citeam în original clasici ai literaturii franceze şi am ales Facultatea de Litere, filologie franceză, în Franţa, unde am ajuns de îndată ce am obţinut majoratul. Pe lângă sentimentul firesc de redescoperire şi de fascinaţie pe care ţi-l oferă un nou spaţiu şi o nouă lume, liberă, civilizată, cu o veche tradiţie democratică, fenomenul adaptării pentru noi, care venim dintr-un stat post-comunist, înseamnă în primul rând un proces amplu de conştientizare a dramei noastre istorice şi identitare. Asta poate e partea bună a emigraţiei românilor basarabeni: te convingi cum se trăieşte într-o lume fără cenzură comunistă. Apar întrebări: de unde venim, care ne sunt rădăcinile? De ce la noi e altfel decât aici? Sau cum putem schimba lucrurile? Înţelegem clar că am fost rupţi de rădăcinile noastre europene milenare, pe durata deceniilor de comunism, şi că e nevoie să depăşim dificultăţile de adaptare. Cum? Sinceră să fiu, nu ştiu dacă le putem depăşi întru totul. Mereu vom trăi cu ceva care ne face deosebiţi şi diferiţi – experienţa noastră unică de imigrant/exilat, mai ales când vii din spaţiul basarabean (dublu exil).

– Ai activat în mai multe ţări, inclusiv în calitate de jurnalistă la cotidianul afacerilor europene „Europolitique” din Belgia, ai găsit un loc unde să te simţi mai acasă?

Mă simt acasă oriunde îmi sunt respectate drepturile şi libertăţile, unde legea e în capul mesei, pentru oricine: preşedinte de stat sau simplu cetăţean. Mă simt acasă în Europa, ca european şi eurofil, nutresc un ataşament profund faţă de cultura şi civilizaţia noastră milenară. Paradoxal sau nu, poţi fi mai aproape de casă în Franţa, dacă ar fi să dau un exemplu, când vezi un afiş pe stradă într-o limbă asemănătoare limbii române, cu alfabet latin, cu acelaşi ritm şi muzicalitate sau oricare altă limbă romanică decât cu afişele ruse agresive din Chişinău. Nu spun că soluţia este să pleci din Moldova, spun doar că uneori te simţi mai străin în propriul tău oraş, în propria ta ţară.

– Ai obţinut diploma de master în Franţa, doctoratul în litere, ai obţinut masterul în studii europene. Ce şanse există ca tinerii care şi-au făcut studiile peste hotare, asemenea ţie, să-şi valorifice cunoştinţele la baştină?

Am revenit la Chişinău în iunie 2011 după anii de studii făcute în Europa. Am activat mai mulţi ani la Ministerul Tineretului şi Sportului, apoi o scurtă perioadă la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”. Totuşi, anul trecut, am decis să revin în Europa, şi asta din cauza situaţiei de ansamblu în R. Moldova: sunt necesare reforme radicale, o schimbare din rădăcină în societate şi în sistemul de guvernare, oricare ar fi sectorul, judecătoresc sau în educaţie. Or, din 2009, noi doar am mimat schimbarea. Şi-atunci, care-i sensul ca tinerii cu studii în străinătate să revină acasă, dacă acasă li se vor crea tot soiul de piedici, în speranţa ca ei să plece de aici? De ce? Pentru ca cei care stau în posturi de conducere să aibă suficient spaţiu pentru fărădelegi, fără ca cineva să tragă un semnal de alarmă la comiterea lor. De câte ori mi s-a spus, la Chişinău fiind, când mă revoltam împotriva unor nedreptăţi, „Şi de ce nu plecaţi? De ce aţi revenit?”. Era oare cazul să mai spun că sunt născută aici şi că Moldova îmi va rămâne locul de baştină, oriunde aş locui? O componentă specifică nouă basarabenilor, dramatică, este că odată plecaţi de acasă, să nu ni se mai dorească revenirea. Nu ştiu de ce. Probabil emigrarea este percepută drept un fel de trădare, de parcă n-am înţelege că sunt familii care n-au o bucată de pâine şi sunt nevoiţi să ia calea străiniei pentru a supravieţui. Vast subiect de discuţii…

Citiţi continuarea articolului în Jurnal de Chişinău.