Activistul civic Valeriu Paşa a declarat că intervenţia ofiţerilor CNA este binevenită, dar că aceasta nu ar fi avut loc dacă nu ar fi existat permisiunea din partea politicului.

„De ce cei de la CNA au decis să acţioneze abia astăzi? Bine că măcar astăzi. Dacă aveau suficiente dovezi încă acum un an, cred că aveau, dar nu aveau permisiunea. Trebuie să fie clar că această descindere ca şi oricare altă operaţiune care vizează oficiali de rang înalt se face cu permisiunea personală a lui Plahotniuc. Nu face CNA de capul său. Era cazul să se intervină un an în urmă, cel puţin. Cred că ofiţerii de la CNA au dat alarma numai că nu li s-a dat voie să acţioneze”, a declarat activistul civic, Valeriu Paşa.

Aceasta ar fi concluzia analizând următoarele fapte: „A fost reţinut un membru al grupului de lucru privind procedura de concurs, domnul Ivaşenco, şi a fost a audiat cu statut de bănuit un alt consilier Iurie Topală. Dacă să-i comparăm între ei, Ivaşcenco probabil este ultimul care prezintă mare pericol dacă ar rămâne în libertate,  fiindcă Topală are influenţă şi la nivel administrativ şi la nivel financiar. Deci dacă s-a considerat că este oportun şi este necesară reţinerea lui Ivaşcenco, atunci Topală ar fi trebuit să fie izolat în cel mai izolat izolator pentru a nu influenţa mersul anchetei”, a adăugat Valeriu Paşa.  

Consilierul municipal Ruslan Codreanu nu exclude că momentul în care au loc reţinerile ar avea o motivaţie politică, dar a preferat să evite subiectul pentru a nu fi acuzat că ar face speculaţii.

„Faptul că asta cumva coincide cu tot pachetul cu votarea cu uninominalul, cu arestările în primărie, poate fi şi o coincidenţă, poate fi şi o permisiune, dar nu aş vrea să merg dincolo de speculaţii”, a spus Ruslan Codreanu, consilier municipal.

În cadrul unei intervenţii telefonice, fostul primar al capitalei, Serafim Urechean, a declarat că dacă am cunoaşte cine stă în spatele investitorului străin, am afla şi răspunsurile la celelalte întrebări care persistă în jurul acestui proiect controversat.

„Principal este fondatorul acelei firme de peste hotare. Şi atunci se vor deznoda multe probleme în acest proiect.  Miroase a spectacol. Nu Pincevschi e jucătorul principal. El poate fi unul dintre organizatori. Acolo sunt ferm convins că sunt prezenţi şi demnitari din Primărie. Eu aş spune că ceea ce se încearcă a plasa deci toate loviturile pe capul lui Grozavu, hai să fim serioşi că în Primărie nu se semnează nimic fără acceptul primarului general”, a declarat Serafim Urechean, fostul primar al capitalei.

Mai mult, Urechean a spus că în cadrul activităţii sale de la Curtea de Conturi ar fi sesizat de mai multe ori instituţiile statului în privinţa licitaţiilor trucate, dar fără rezultat.

„Au fost permanent informaţi Procuratura, care nu s-a autosesizat niciodată, Centru de combatere a crimei organizate, Parlamentul, Guvernul. S-au deschis ochii puţin cam târziu. Au fost reţinuţi aceşti gentilmani, care au fost eliberaţi deja”, a adăugat Serafim Urechean.

Şi expertul economic Sergiu Tofilat consideră că persoanele reţinute nu sunt personajele principale în afacerea cu parcările din capitală.

„Persoanele care au fost astăzi reţinute pot, cu siguranţă, spune cine este beneficiarul. Poate că şi ei au cotă, să spunem aşa, în schema asta. Pur teoretic să admitem că Grozavu a făcut această încălcare din capul lui, noi avem primar general, care e şeful lui, timp de un an şi aproape jumătate putea liber să vadă ce s-a semnat şi să roage organele de anchetă să se clarifice. Numai că vedem un pic altă poziţie a primarului”, a spus Sergiu Tofilat, activist civic.

Invitaţii emisiunii au mai declarat că neregulile în procesul de organizare a licitaţiei şi de selectare a câştigătorului sunt atât de evidente, încât se creează impresia că nici autorităţile implicate, nici beneficiarul necunoscut nu şi-au dat osteneala să le camufleze.

„Licitaţia a fost cu nereguli. Nu pot 16 agenţi economici să cumpere caietul de sarcini şi să depună doar doi, dintre care unul să fie dat la o parte. S-a făcut totul pentru compania respectivă. Un proiect făcut rudimentar de parcă am fi în junglă. Pentru că nu numai pe procedură, dar şi pe oportunitatea economică, eficienţa economică”, a declarat Ruslan Codreanu, consilier municipal.

„Acest aşa numit investitor ne tratează de parcă am fi o ţară din evul mediu. Ei au făcut o schemă absolut vizibilă, rudimentară, idioată, dacă vreţi, pornind de la premisa că moldovenii sunt proşti şi nu îşi vor da seama.  Această schemă este de o impertinenţă inimaginabilă. Nici nu s-au străduit să facă inginerii să ascundă că fură”, a spus Valeriu Paşa.

„Ascunde beneficiarul, pentru ca noi să nu cunoaşte cine de fapt strânge aceşti bani. În mod normal, când vine o companie să participe la tender, comisia care selectează partenerul trebuie să cunoască cine este beneficiarul şi trebuie să-l anunţe public. Da eu înţeleg că se folosesc zonele off-shore pentru anumite facilităţi fiscale, dar dacă eşti companie serioasă de ce să nu spui cine este proprietarul acestei afaceri”, a conchis Sergiu Tofilat.

Amintim că şapte persoane au fost reţinute ieri într-un dosar privind trucarea licitaţiei, în urma căreia a fost selectată compania care să gestioneze parcările cu plată din Chişinău. Printre ele - viceprimarul Nistor Grozavu, şeful Direcţiei Transport Public, Igor Gamreţchi, fostul consilier municipal Ghenadie Ivaşcenco, trei administratori ai unor întreprinderi şi un om de afaceri. A fost audiat şi consilierul municipal Iurie Topală, dar el nu a fost reţinut.