De dimineaţă, principalele artere din Chişinău erau de nerecunoscut. Strada Ion Creangă a fost blocată parţial de copacii cazuţi direct pe carosabil.
În timp ce unii orăşeni aşteptau în zadar transportul public în staţii, alţii au decis să facă tot drumul până la destinaţie pe jos. Astfel de imagini au fost surprinse şi în sectoarele Buiucani, Râşcani, Botanica, Ciocana, dar şi în comuna Stăuceni.

Şi automobilele au circulat cu mare dificultate. Pe strada Mihail Sadoveanu, mai multe maşini au rămas în troiene. Trecătorii le-au dat o mână de ajutor şoferilor blocaţi în nămeţi. A intervenit şi un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare.

Blocajele au fost la ordinea zilei şi înainte de sensul giratoriu de la Cricova. Potrivit internauţilor, zeci de autobuze şi camioane au rămas înzăpezite, iar pe anumite porţiuni s-a circulat doar pe o singură bandă. Şi în centrul capitalei drumurile au fost întroienite. Strada Sfatul Ţării a fost impracticabilă, din cauza copacilor doborâţi de ninsorile abundente. În curţile blocurilor situaţia s-a înrăutăţit peste noapte. Sub povara zăpezii, copacii au căzut ca seceraţi.

Pe strada Miron Costin, arborii au strivit mai multe automobile, au rupt firele de electricitate şi au avariat acoperişul de pe unele anexe. Un tablou asemănător a fost surprins şi în sectorul Botanica, unde stratul de zăpadă a atins zeci de centimetri, provocând numeroase pagube. Din imaginile postate de unii utilizatori ai internetului se vede cum carabinierii încearcă să curăţe drumurile de crengi, echipaţi cu căşti de protecţie.

Locuitorii de pe bulevardul Mircea cel Bătrân au ieşit cu lopeţile ca să curăţe drumurile din preajma blocurilor. Imagini similare au fost surprinse şi în cartierul Telecentru. Condiţiile meteo nefavorabile au dat peste cap activitatea Spitalului Clinic Republican.

Medicii au suspendat toate intervenţiile chirurgicale care nu sunt urgente şi au ieşit să înlăture zăpada din faţa instituţiei. În acelaşi timp, unii locuitori ai capitalei au hotărât să-şi facă provizii. Astfel, la chioşcurile cu pâine s-au format cozi.