Militarii Batalionului de Geniu acţionează cu mijloace tehnice (IMR-2M) pentru deblocarea Drumului Naţional M14, pe tronsonul cuprins între localităţile Negreşti — Chişinău.

De asemenea, echipe mobile, formate din militari dislocaţi în garnizoana Chişinău şi dotaţi cu unităţi de tehnică specială, intervin pentru lucrări de deszăpezire şi deblocare a căilor de acces în capitală.

La Ministerul Apărării a fost constituită o celulă de criză pentru monitorizarea intervenţiilor echipelor mobile ale Armatei Naţionale şi coordonarea activităţii acestora cu reprezentanţii comisiei pentru situaţii excepţionale.