Pedagogii au aflat despre bătaie după câteva zile, timp în care cei doi copii nu au fost la ore. Primarul respinge însă acuzaţiile şi spune că ar fi vorba despre o răzbunare din partea profesoarelor. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. 

Elena Dărănuţă este diriginta fratelui mai mare al unuia dintre băieţii care ar fi fost bătuţi de primar. Profesoara spune că a aflat despre incident atunci când o colegă a rugat-o să-l întrebe de ce elevul său nu vine la ore. Diriginta celor doi elevi din clasa a cincea, Rodica Eşanu, spune că după ce a aflat că băieţii au fost bătuţi, a mers la directoare.

Într-un filmuleţ realizat de o profesoară, copiii povestesc ce au păţit. Directoarea şcolii, Liuba Dărănuţă, spune că imediat a mers acasă la cei doi copii să afle detalii despre incident. Şi asistentul social din localitate confirmă că pe corpurile copiilor au fost găsite urme de violenţă.

De cealaltă parte, primarul Alexandru Ţurcan susţine că între el şi profesoarele respective ar exista un conflict mai vechi, iar acum acestea ar vrea să se răzbune.

Cei doi copii sunt din familii social-vulnerabile şi se află în grija unor asistenţi parentali. Ei au refuzat să dea declaraţii la poliţie şi să discute cu echipa noastră de filmare. Profesoarele afirmă că acest lucru se întâmplă pentru că primarul i-ar fi ameninţat. Şi poliţistul de sector nu a dorit să ne spună ce s-a întâmplat în localitatea sa. Iar şeful Inspectoratului de Poliţie al raionului Căuşeni, Vitalie Arnăutu, afirmă că în acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a stabili dacă într-adevăr copiii au fost bătuţi de primar.

Directoarea şcolii din satul Tocuz confirmă că, în urmă cu doi ani, pe numele ei a fost deschis un dosar pentru maltratare, doar că nu ar exista dovezi în acest caz. Liuba Dărănuţă mai spune că dosarul ar fi fost iniţiat la comanda primarului.

Potrivit şefului Inspectoratului de Poliţie din Căuşeni, dacă vor fi acumulate probe împotriva primarului Alexandru Ţurcan, atunci el riscă să fie cercetat penal. Totodată, dacă se vor adeveri declaraţiile celor doi copii, care au spus că poliţistul de sector ar fi văzut că ei sunt bătuţi, atunci acesta ar putea fi sancţionat şi chiar demis din funcţie.