Potrivit poliţiei, indivizii au fost surprinşi de camerele de supraveghere în timp ce au intrat într-un bloc de locuit de pe strada Muşatinilor din sectorul Buiucani al capitalei. Aceştia au furat un cablu electric în valoare de 100 000 de lei.

Ulterior, forţele de ordine au depistat că bărbaţii au fost implicaţi în alte şase furturi din blocuri de locuit aflate în proces de construcţie. Două dintre acestea au fost la sfârşitul lunii februarie. Bănuiţii au pătruns în două case de locuit de pe strada Ginta Latină din sectorul Ciocana unde au furat mai multe cazane de încălzire în valoare de peste 70 000 de lei.  

Pe acest caz a fost deschisă o anchetă. Făptaşii riscă de la şapte până la 12 ani de închisoare.