Ziua Unirii Basarabiei cu România va putea fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor amintite.

„Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România. Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire. Uitarea eroilor neamului românesc, uitarea istoriei este totuna cu tradarea”, a declarat deputatul PMP Eugen Tomac, iniţiatorul proiectului

Proiectul de Lege privind declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost aprobat cu 260 de voturi "pentru", un vot împotrivă şi şase abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional.