Astfel, a fost anulată cursa Chişinău-Bucureşti de la ora 7.00, precum şi Chişinău-Istanbul de la ora 9.45. Totodată, avionul care trebuia să ajungă din Istanbul la Chişinău la ora 8.50 a fost anulat.

Din cauza condiţiilor meteo, va întârzia să decoleze avionul spre Moscova de la 11.45. La decolare sunt înregistrate întârzieri la cursele Milano-Chişinău, Bucureşti-Chişinău, Moscova-Chişinău.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de ceaţă pe întreg teritoriul ţării. Astăzi se va menţine ceaţă cu vizibilitatea 200 de metri şi mai puţin.