Tot mai multe decese în penitenciare; Încă doi deţinuţi au murit în ultimele două zile

Tot mai multe decese în penitenciare; Încă doi deţinuţi au murit în ultimele două zile
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 07.12.2017 17:19
Încă doi deţinuţi au murit în ultimele două zile. Unul dintre ei s-a stins din viaţă în închisoarea din Rezina, iar cel de-al doilea - în spitalul penitenciar Pruncul. Astfel, numărul condamnaţilor decedaţi a ajuns la cinci, în doar opt zile, arată datele oficiale. 

Departamentul Instituţiilor Penitenciare ţine să precizeze că niciuna dintre victime NU avea semne de moarte violentă. În cele mai recente cazuri de deces, medicii au constatat că era vorba despre insuficienţă cardio-respiratorie şi hepatită cronică.

Într-un comunicat de presă al Departamentului Instituţiilor Penitenciare se mai spune că, în primele nouă luni ale acestui an, în puşcării au murit 30 de persoane, cu 12 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

ULTIMELE ŞTIRI