„Secretarul Consiliului ar fi identificat patru loturi, care aparţineau Primăriei şi care urmau a fi repartizate unor localnici. Urmărind scopul înstrăinării acestora, secretarul, împreună cu alţi complici, ar fi căutat persoane din alte localităţi ale ţării, numele şi prenumele cărora corespundea cu datele de identificare ale adevăraţilor solicitanţi de terenuri, incluşi în lista pentru obţinerea loturilor pentru construcţie”, se arată în anchetă.

Potrivit procurorilor, după ce au intrat în posesia loturilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului Consiliului, iar ulterior acesta le-ar fi vândut unor terţi, suma cadastrală a bunurilor menţionate fiind de peste 700 000 de lei.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală, iar infracţiunea se pedepseşte cu  amendă în mărime de până la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. 

În prezent, secretarul Consiliului şi complicele acestuia se află în custodia CNA, fiind reţinuţi pentru 72 de ore.