VIDEO

Întârziere de 24 de ore: Pasagerii cursei Roma-Chişinău, nevoiţi să aştepte în aeroport ore întregi

Întârziere de 24 de ore: Pasagerii cursei Roma-Chişinău, nevoiţi să aştepte în aeroport ore întregi
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 09.11.2017 19:47
S-au pornit acasă ieri, dar au ajuns abia astăzi. Este situaţia în care s-au pomenit zeci de pasageri ai cursei Roma-Chişinău. Oamenii spun că zborul a întârziat cu peste 24 de ore, iar cauza, potrivit reprezentanţilor companiei Air Moldova, ar fi o defecţiune tehnică. Unii susţin că la bord se aflau peste zece persoane care veneau acasă la înmormântări. 

Cu sufletul la gură, pe aeroportul din Chişinău pasagerii erau aşteptaţi de rude şi apropiaţi, care spun că ieri au fost nevoiţi să se întoarcă din drum, iar astăzi au revenit să-i întâmpine.

Pasagerii povestesc că au aşteptat să decoleze până aseară la miezul nopţii, iar în tot acest timp au auzit doar promisiuni deşarte.

Aceşti doi călători care vin de la Madrid cu escală la Roma susţin că în această dimineaţă urmau să asiste la o înmormântare, însă nu au mai ajuns la funeralii.

Solicitat pentru o reacţie, purtătorul de cuvânt al companiei Air Moldova, Dumitru Niculiţă, a spus că zborul a fost amânat din cauza unei defecţiuni tehnice la bordul aeronavei. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI