Accidentul s-a întâmplat aseară, în apropiere de satul Chetroasa, raionul Criuleni.

Impactul a avut loc între un Ford şi un VAZ. Potrivit poliţiei, vinovat de accident s-ar face şoferul VAZ-ului, în vârstă de 30 de ani, care ar fi ieşit pe contrasens şi a tamponat frontal celălalt automobil.

În consecinţă, conducătorul auto de la VAZ şi doi pasageri de 20 şi 59 de ani au fost transportaţi la Spitalul Raional Criuleni.

Conducătorul auto urmează să fie pedepsit în funcţie de gravitatea leziunilor cauzate victimelor.