Cererile vor fi făcute în scris, la biroul electoral al secţiei de votare la care alegătorul este arondat, cu prezentarea unui  certificat medical care să ateste motivul pentru care a fost solicitată urna mobilă. Persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării în formă verbală.

Persoana care se află în imposibilitate de a depune individual cererea privind votarea la locul aflării, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, poate depune cererea prin intermediul unui membru al familiei sau, după caz, poate solicita asistentului social intervenţia în acest sens.