De partea cealaltă, Alexandru Botnariuc, avocatul familiei Davitean, spune că Cijicenco a fost prezentat familiei de către Constantin Botnari, pentru a negocia condiţiile de eliberare a lui David Davitean, fostul cumnat al lui Vitalie Proca. După ce în luna iunie a acestui an Davitean a fost condamnat de prima instanţă, părinţii săi au semnat un contract cu Cijicenco, în speranţa că acesta va obţine, totuşi, eliberarea fiului lor. Toate aceste evenimente s-au produs în vara acestui an, la opt luni de la plecarea lui Cijicenco la Jilava, iar acesta minte când spune că s-a dus la Proca la rugămintea familiei Davitean, notează avocatul.

Alexandru Botnariuc mai spune că Cijicenco a rămas cu acele formulare semnate, dar necompletate, iar acestea i-au prins bine anume acum, când au fost completate de altcineva, adaugă avocatul.

Mai mult, acest mandat, a cărui dată a fost adăugată ulterior, nu-l împuterniceşte nicidecum pe Cijicenco să plece în România şi să poarte discuţii cu Proca deoarece documentul se referă strict la cauza penală a lui David Davidean, mai notează avocatul familiei. Apărătorul a adăugat că Venera Gasparean şi Karlen Davitean au decis să depună o plângere la Procuratura Generală împotriva falsurilor la care a recurs Radu Cijicenco. Contactat de JurnalTV, acesta a insistat că a semnat acel mandat cu familia Davitean în noiembrie 2016, înainte de a pleca la Jilava. În momentul în care i-am spus că în ştirea de la Publika apare şi un exemplar al mandatului datat cu noiembrie 2017, acesta s-a arătat profund surprins şi a declarat că nu poate fi adevărat, deşi pe imagini apare clar data - 29 noiembrie 2017.