În cadrul investigaţiilor s-a constatat că liderul grupării criminale, alias „Borman”, a întemeiat organizaţia criminală începând cu anul 2011.

Aceasta îşi desfăşura activitatea atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în afara ei.
      
Potrivit schemei infracţionale deconspirate, drogurile erau procurate din Spania, iar ulterior erau transportate prin contrabandă în Federaţia Rusă. Ajunşi cu drogurile în Federaţia Rusă, făptuitorii erau aşteptaţi de alţi membrii ai grupării criminale, cetăţeni ai Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, care preluau cantitatea de haşiş şi o repartizau spre comercializare.

În prezent, cele patru persoane au fost reţinute pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 15 ani de închisoare.