La emisiune au participat avocatele Viorica Grecu şi Ana Ursachi. Cea din urmă a intervenit prin Skype. Invitatele au fost întrebate ce cred despre dosarul Brăguţă.

„S-a arătat partea întunecată a sistemului. Aceasta a fost dintotdeauna. Cazul lui Andrei Brăguţă a făcut să iasă la suprafaţă anumite probleme. Noi, avocaţii însă cunoaştem că ele există, cunoaştem din cauzele judiciare”, a spus Viorica Grecu, avocată.

„Instituţiile europene sunt la curent şi sunt foarte alarmate de ceea ce s-a întâmplat în cazul Brăguţă şi s-a developat o problemă foarte gravă care există în sistemul instituţiilor penitenciare, la MAI, în Ministerul Justiţiei este faptul că a reacţionat înaltul comisar pentru drepturilor omului, care conform procedurii, nu se pronunţă de regulă în cazuri individuale. De asemenea, acest caz a fost discutat la APCE”, a declarat Ana Ursachi, avocată.

„Suntem la fel de şocaţi ca şi întreaga societate de acest caz. Colegii chiar spuneau că s-ar fi autosesizat Uniunea avocaţilor ca să stabilească dacă au fost omisiuni la etapa reţinerii, etapa înaintării învinuirii şi dispunerii arestului şi probabil că este nevoie să fie întocmit un raport, o anchetă internă a avocaţilor”, a spus Viorica Grecu.

„Prima obiecţie care urma să fie în privinţa lui era tocmai faptul că urma să se împotrivească unui mandat de arest”, a declarat Ana Ursachi.

Avocatele au discutat şi despre rolul apărătorilor în societate şi problemele pe care le întâmpină.

„Feluri de imixtiune în activitatea avocatului de către instanţa de judecată. Nu se permite avocatului, de exemplu, la Curtea de Apel Chişinău să pledeze. Se explică aceasta prin faptul că Colegiul ar examina într-o zi 100 de dosare. Dacă calculăm la timpul de opt ore de lucru probabil că iese vreo 5 minute pentru fiecare dosar şi atunci judecătorii ne spun: noi cunoaştem dosarul, nu este nevoie să continuaţi. Aceasta înseamnă imixtiune şi o îngrădire a dreptului cetăţeanului de a-i fi acordată asistenţă juridică”, a spus Viorica Grecu.

„Se fac imixtiuni în activitatea noastră zi de zi”, a declarat Ana Ursachi.

Iar în privinţa unei posibile greve generale, care a fost anunţată de Uniunea Avocaţilor: „S-a ajuns la admiterea a 98 de procente din demersurile procurorilor privind aresturile preventive. Pentru grevă cunosc că sunt mai multe păreri”, a spus Viorica Grecu.