Până acum clinicile private aveau restricţii la acordarea asistenţei medicale persoanelor bolnave de cancer. Astfel, pacienţii care suferă de maladii oncologice vor avea dreptul de a-şi alege instituţia medicală.

Autorilor proiectului spun că astfel va fi redus numărul moldovenilor care apelează pentru tratament la instituţiile medicale din străinătate.

Potrivit lor, practica internaţională în tratarea bolilor de cancer de către sectorul privat este una pozitivă în SUA, Israel, Marea Britanie, Germania, Austria, Franţa, dar şi în ţările cu economii în dezvoltare.
 
În Republica Moldova, conform datelor statistice, circa 48 000 de persoane trăiesc cu diagnosticul de cancer în prezent, iar peste 6 000 de bolnavi mor anual. Cancerul constituie cea de-a doua cauză principală a mortalităţii, după maladiile cardiovasculare.

Printre factorii de risc pentru cancer, cu o pondere înaltă, se numără fumatul, consumul excesiv de alcool, obezitatea de tip 2, alimentaţia nesănătoasă, activitate fizică limitată, expunerea excesivă la diferiţi factori cancerigeni etc.